
Până își găsește locul, mobila ta se poate odihni la noi
Pentru toate situațiile de scurtă sau lungă durată în care mobila trebuie depozitată undeva și nu există loc deloc ori nu este spațiu suficient la dispoziție, poți apela la Depozitari.ro și lucrurile se simplifică mult pentru tine.

Mobilier sau produse sensibile la praf și umezeală? Un fleac!
Dacă apelezi la serviciul nostru de depozitare, ești sigur/ă de păstrarea în siguranță a bunurilor tale, inclusiv a pieselor fragile de mobilă, a celor subțiri, lăcuite scump sau cu porțiuni și/sau inserții de sticlă, oglinzi și așa mai departe.

Marfa ta este realmente în deplină siguranță
Ai un alt tip de marfă care trebuie depozitată și nu dispui de spațiul necesar? De asemenea, poți închiria un spatiu special, spațioas, curat și întreținut periodic, păzit fizic dar și supravegheate video în permanență.

Pentru persoane fizice dar și persoane juridice
Serviciul nostru se adresează atât proprietarilor casnici de mobilă și bunuri, cât și companiilor care își renovează sediul, ajung în sediu nou sau deschid noi puncte de lucru ori de desfacere. Noi avem aceeași grijă sporită față de orice lucru, orice obiect, orice bun pe care îl primim în grijă.

E urgent? Deja avem un spațiu de depozitare pentru tine!
Această preocupare depășește granițele închirierii propriu-zise a spațiului. Standardele noastre de business fac cinste domeniului depozitării de marfă, iar dacă nu ne crezi, ia contact cu noi și eventual află și alte detalii.

Depozitul nostru este mai mult decât o simplă hală!
Ce are în plus un depozit autentic de marfă, numai bun de închiriat? Contează foarte mult cum este pregătit, întreținut și supravegheat. Noi, Depozitari.ro, ne descriem depozitul astfel: